Toamna tarzie

                                           Toamna tarzie

            M-am trezit dimineata si, privind pe fereastra, nu-mi venea sa cred ochilor: pamantul disparuse sub stratul de bruma, iar funzele copacilor parca fusesera rapite de vantul rece al mosului Noiembrie pentru a intinde covor stapanei sale, Toamna. Norii au fost incarcati de acest mos cu plumb, pe care il revarsa peste lume.

            Vedeam cu ochii mei si totusi nu puteam crede: parca mai ieri ma jucam in gradina bunicilor, rasfatata de razele soarelui, iar acum nici nu poate fi vorba de joaca in gradina, caci pamantul e inghetat. Vad si alti copii ce se uita pe geam si se gandesc la darnica Vara ce ne aducea atatea bucurii... Dar e prea tarziu sa ma gandesc la joaca, la boarea de vant calda a Verii,  sau la serile ei calduroase.

            Deodata tresar. Un card de pasari imi atrage atentia. Pleaca spre sud, ca in fiecare an. Numai ca acum e cam tarziu si ma rog in gand sa nu le prinda iarna pe drum...

             Peisajul e monoton. Copacii sunt golasi, pamantul nu mai este inverzit, iar gazele, acele neinsemnate fapturi, care acum isi depun oua pentru ca din acestea sa renasca alte gaze la primavara, nu mai forfotesc prin aer si prin iarba.

             Animalele isi strang provizii pentru iarna grea ce urmeaza, iar altele se pregatesc de perioda de hibernare. Animalele domestice se roaga parca de oameni sa le primeasca si pe ele in casa, caci afara soarele e mai scump la vedere si vremea e mai rece.

             Pe geam apar cativa stropi mici de apa. Se pare ca Zana Toamnei si-a trimis din nou micii supusi sa-i faca simtita prezenta. Ploaia se inteteste. Vantul sufla mai tare, gonind pasarile mici si neajutorate pe la cuiburi. Se pare ca Mos Noiembrie nu iarta nici pe cele mai mici fapturi, alungandu-le in adaposturi.

             Spre seara, ploaia si vantul se opresc. Parca lui Mos Noiembrie i-au mai slabit puterile. Se poate oare sa fie asa ?  

             Mai privesc odata saracaciosul tablou  si vad ceva micut si alb cazand din cer. Ce-o fi ? E un fulg ! Un fulg de zapada ! Dar nu e prea devreme ? Vad si alti fulgi, vestitori ai iernii, cum se lasa pe pamant, formand incet, un covor alb si pufos.

              Si acum inteleg ca Toamna nu voia sa cedeze atat de usor locul sau Iernii si de aceea ploaia si vantul au fost parca mai intetite in ultimul timp. Simtea ca surata ei, Iarna, ii va lua locul. Iar Mos Noiembrie, cel mai aprig supus al Toamnei, a simtit si el aceasta si si-a luat ramas bun de la natura disparand printre fulgii de nea si lasandu-l pe Decembrie sa puna stapanire pe lume.

              Multi copii se bucura ca si mine de prima ninsoare, dar sunt in acelasi timp tristi fiidca stiu ca Toamna pleaca.

              Iarna parca nici nu stie ca ia locul altcuiva. Isi trimite supusi peste lume, goneste pasarile ramase, insa aduce in schimb multe bucurii celor mici.

              Mama ma cheama la masa. Inca nu-mi vine sa cred ca frumoasa Toamna a plecat de la noi . Si, desi iarna este anotimpul meu preferat, n-am sa uit niciodata  toamna. Si in  gandul meu parca vorbesc cu ea si ii spun:

             «  Te iubesc, Toamna! Sper sa vii si la anul sa ne incanti cu minunatele tale roade! » 

         

Compunerea "Prietena mea"

Prietena mea

            O cheamă Georgiana şi o văd foarte rar, doar în vacanţe. E o fetiţă slăbuţă, puţin cam tristă, dar cu nişte ochi negri, vioi şi inteligenţi care mi-au inspirat încredere încă de când am văzut-o prima dată, la bunicii mei în Bârlad.

            De atunci, în vacanţele mele petrecute la Bârlad, eu şi Georgiana suntem de nedespărţit. Când plouă şi nu ne putem juca afară, mergem fie la ea acasă, fie la bunicii mei şi continuăm joaca. Iar când vacanţele se termină şi vine vremea să plec la Iaşi, cu greu ne putem despărţi.

            Georgiana are purtări alese, gesturi delicate şi o vorbă bună pentru orişicine. Ştie să se bucure alături de mine când primesc ceva de la ai mei şi nu e deloc invidioasă, chiar dacă ea nu are jucării sau haine la fel ca ale mele. De multe ori, când îi ofer ceva, nu acceptă decât după ce insist mult.

             Nu ne asemanam deloc: ea e mai sportiva, eu mai lenesa. Dar de cate ori ne luam la intrecere cu alti copii, ramane dinadins in urma, linga mine, ca sa nu fiu singura, iar pentru asta nu pot sa-i dau destule ca sa o rasplatesc.

             Georgiana e si mai credincioasa decat mine: eu ma laud ca merg la biserica, ea mi-a spus de curand ca a tinut toate posturile in anul ce-a trecut...

             Asa ca nici nu-ti vine sa te lauzi cu Georgiana cand vorbesti, si ce bine e sa nu te tot lauzi atata!

             Imi amintesc ca Anul trecut, de Mos Nicolae, mi-a scris Georgiana un mesaj pe calculator: Mosul ii adusese o gramada de cadouri: o caciulita, sosete, maieuri si ciorapi lungi. Atat! Si ce bucuroasa era: de astea aveam nevoie! Si eu care primisem si jucarii si o gramada de dulciuri, tot parca as mai fi vrut ceva! Dar dupa ce am citit mesajul ei, imi venea sa-i trimit si ei din ce primisem eu, iar cand m-a intrebat si pe mine ce am primit, n-am putut sa-i spun tot adevarul: "am primit cateva dulciuri si... inca niste lucruri", i-am raspuns! 

            Cu Georgiana te comporti cu sfiala, cu blandete si fara pic de rautate. Ea nu lasa loc pentru asemenea lucruri. Se joaca fara sa supere vreodata pe cineva, merge la concursuri fara sa vrea sa fie ea prima (iar daca iese castigatoare e foarte atenta ca bucuria ei sa fie tacuta), refuza laudele (se inroseste si intoarce privirea in alta parte, schimband vorba), iti arata tot ce stie, iti da tot ce are, fara sa se mandreasca vreodata cu ce stie sau cu ce are ea. Si din aceasta cauza, toata lumea o iubeste.

            Pentru că învăţ mereu de la ea cum să fiu mai modestă şi mai bună, vreau să fiu toată viaţa mea prietenă cu Georgiana.

Ultima compunere pentru clasa a IV-a, creata pentru copilul meu

O prietenă mai puţin

            Printre amintirile fiecăruia dintre noi, copiii, nu s-au adunat doar momente fericite, pe care ne bucurăm să le rememorăm, ci şi unele întâmplări mai putin fericite, pe care, orice am face, nu ni le putem scoate din minte.

            O astfel de întâmplare mi-o reamintesc mereu când mă dezamăgeşte cineva, când nu primesc ceea ce cer, când simt că mă nedreptăţeşte cineva...

            Eram in vacanţa de vară, la bunici. Mă reîntâlnisem cu Mirela, o fată mai mare decat mine cu trei ani, cu care mă împrietenisem cu o vară înainte şi căreia îi plăcea să aibă grijă de mine, să meargă cu mine peste tot, să mă prezinte prietenelor ei. Mirela cunoştea pe toată lumea din parc şi mă simţeam in siguranţă cu aşa o prietenă mai mare.

            Totul a fost frumos până într-o zi, când iată ce s-a intâmplat:

            Cumpărasem două îngheţate, una pentru mine şi una, bineinţeles, pentru prietena mea de atunci, Mirela. Mă grăbeam să ajung, ca să nu se topească îngheţatele, dar când să intru in parc, mi-a ieşit in faţă o fetiţă, cam de o seama cu mine, ce s-a proptit cu braţele făcute barieră, chiar in poarta parcului! Nu aveam acum pe unde să intru, şi  chiar dacă am rugat-o, fata nu s-a dat la o parte.

Atunci am încercat să mă strecor cu viteză pe sub una din mâinile ei. Am reuşit să trec, numai ca îngheţatele mele se lipiseră de “barieră” şi murdăriseră tricoul fetei ce nu-mi dăduse voie să trec.

Supărată că rămăsesem fără îngheţate, m-am plâns Mirelei.

Când a auzit povestea, Mirela s-a făcut foc şi pară pe fata ce mă oprise, aşa că am mers împreună  să o cautăm.

Când am găsit-o, fata tocmai se ştergea cu un şerveţel pe tricou, bodogănind la adresa mea.

Mirela a întrebat-o răstit de ce nu m-a lăsat sa trec, iar fata a spus ca ea doar se juca, iar eu am forţat-o să se dea la o parte şi am murdărit-o. Eu, care nici nu mi-am dat seama că am atins-o decât după ce am trecut de ea şi am văzut că aveam cornetele de îngheţată goale!

 Auzind povestea, Mirela nu m-a mai crezut pe mine, ci pe cealaltă fetiţă şi chiar s-a supărat şi m-a certat, spunându-mi că ei nu ii place să fie niciodată murdară şi că nu ar murdări niciodata pe cineva. Observasem eu că în ultimul timp Mirela nici pe tobogan nu se mai dădea ca să nu-şi strice hainele, nici cu mingea nu se mai juca din acelasi motiv şi  era din ce in ce mai frumos imbrăcată, mereu parfumată şi cu părul mereu altfel pieptănat, dar nu inţelesesem schimbarea. Ea devenise o domnisoară, iar eu rămăsesem un copil...

Luand-o de mână pe fata cu tricoul murdărit, Mirela plecă fără să-mi mai arunce măcar o privire. Se indreptă spre cişmeaua din curtea scolii, să o ajute pe noua sa protejată să se spele.

Cu ochii in lacrimi şi cu o prietenă mai puţin, m-am întors in parc şi m-am îndreptat spre un copilaş ce se juca in nisip şi care era foarte fericit. Lui, la fel ca şi celorlalţi copii lipsiţi de orice griji din parc, nu-i păsa că se murdărea! Nici mie nu-mi păsa!

Ajutorul de acasa

Salut tuturor celor ce au copii de scoala!
Nu sunt profesor, dar imi invat copilul ca si cum as fi.
Asa cum nu sunt nici medic, nici psiholog, dar veghez asupra copilului meu ca si cum as fi facut medicina sau psihologia.
Trec, la fel ca toti parintii, prin toate etapele prin care trece si copilul meu, odata cu el si vreau prin acets blog sa ajut cu putinul la care ma pricep, la rezolvarea temelor copiilor nostri.
Pot da idei, pot face (asa cum zice si tilul blogului) orice fel de compuneri, compun si versuri daca trebuie.
Imi place sa scriu. Dintotdeauna mi-a placut.
Asa ca,  dati-mi teme de facut, caci eu abia astept sa va ajut.
Mama Mariuta.