O prietenă mai puţin
Printre amintirile fiecăruia dintre noi, copiii, nu s-au adunat doar momente fericite, pe care ne bucurăm să le rememorăm, ci şi unele întâmplări mai putin fericite, pe care, orice am face, nu ni le putem scoate din minte.
O astfel de întâmplare mi-o reamintesc mereu când mă dezamăgeşte cineva, când nu primesc ceea ce cer, când simt că mă nedreptăţeşte cineva...
Eram in vacanţa de vară, la bunici. Mă reîntâlnisem cu Mirela, o fată mai mare decat mine cu trei ani, cu care mă împrietenisem cu o vară înainte şi căreia îi plăcea să aibă grijă de mine, să meargă cu mine peste tot, să mă prezinte prietenelor ei. Mirela cunoştea pe toată lumea din parc şi mă simţeam in siguranţă cu aşa o prietenă mai mare.
Totul a fost frumos până într-o zi, când iată ce s-a intâmplat:
Cumpărasem două îngheţate, una pentru mine şi una, bineinţeles, pentru prietena mea de atunci, Mirela. Mă grăbeam să ajung, ca să nu se topească îngheţatele, dar când să intru in parc, mi-a ieşit in faţă o fetiţă, cam de o seama cu mine, ce s-a proptit cu braţele făcute barieră, chiar in poarta parcului! Nu aveam acum pe unde să intru, şi chiar dacă am rugat-o, fata nu s-a dat la o parte.
Atunci am încercat să mă strecor cu viteză pe sub una din mâinile ei. Am reuşit să trec, numai ca îngheţatele mele se lipiseră de “barieră” şi murdăriseră tricoul fetei ce nu-mi dăduse voie să trec.
Supărată că rămăsesem fără îngheţate, m-am plâns Mirelei.
Când a auzit povestea, Mirela s-a făcut foc şi pară pe fata ce mă oprise, aşa că am mers împreună să o cautăm.
Când am găsit-o, fata tocmai se ştergea cu un şerveţel pe tricou, bodogănind la adresa mea.
Mirela a întrebat-o răstit de ce nu m-a lăsat sa trec, iar fata a spus ca ea doar se juca, iar eu am forţat-o să se dea la o parte şi am murdărit-o. Eu, care nici nu mi-am dat seama că am atins-o decât după ce am trecut de ea şi am văzut că aveam cornetele de îngheţată goale!
Auzind povestea, Mirela nu m-a mai crezut pe mine, ci pe cealaltă fetiţă şi chiar s-a supărat şi m-a certat, spunându-mi că ei nu ii place să fie niciodată murdară şi că nu ar murdări niciodata pe cineva. Observasem eu că în ultimul timp Mirela nici pe tobogan nu se mai dădea ca să nu-şi strice hainele, nici cu mingea nu se mai juca din acelasi motiv şi era din ce in ce mai frumos imbrăcată, mereu parfumată şi cu părul mereu altfel pieptănat, dar nu inţelesesem schimbarea. Ea devenise o domnisoară, iar eu rămăsesem un copil...
Luand-o de mână pe fata cu tricoul murdărit, Mirela plecă fără să-mi mai arunce măcar o privire. Se indreptă spre cişmeaua din curtea scolii, să o ajute pe noua sa protejată să se spele.
Cu ochii in lacrimi şi cu o prietenă mai puţin, m-am întors in parc şi m-am îndreptat spre un copilaş ce se juca in nisip şi care era foarte fericit. Lui, la fel ca şi celorlalţi copii lipsiţi de orice griji din parc, nu-i păsa că se murdărea! Nici mie nu-mi păsa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu