Toamna tarzie
M-am trezit dimineata si, privind pe fereastra, nu-mi venea sa cred ochilor: pamantul disparuse sub stratul de bruma, iar funzele copacilor parca fusesera rapite de vantul rece al mosului Noiembrie pentru a intinde covor stapanei sale, Toamna. Norii au fost incarcati de acest mos cu plumb, pe care il revarsa peste lume.
Vedeam cu ochii mei si totusi nu puteam crede: parca mai ieri ma jucam in gradina bunicilor, rasfatata de razele soarelui, iar acum nici nu poate fi vorba de joaca in gradina, caci pamantul e inghetat. Vad si alti copii ce se uita pe geam si se gandesc la darnica Vara ce ne aducea atatea bucurii... Dar e prea tarziu sa ma gandesc la joaca, la boarea de vant calda a Verii, sau la serile ei calduroase.
Deodata tresar. Un card de pasari imi atrage atentia. Pleaca spre sud, ca in fiecare an. Numai ca acum e cam tarziu si ma rog in gand sa nu le prinda iarna pe drum...
Peisajul e monoton. Copacii sunt golasi, pamantul nu mai este inverzit, iar gazele, acele neinsemnate fapturi, care acum isi depun oua pentru ca din acestea sa renasca alte gaze la primavara, nu mai forfotesc prin aer si prin iarba.
Animalele isi strang provizii pentru iarna grea ce urmeaza, iar altele se pregatesc de perioda de hibernare. Animalele domestice se roaga parca de oameni sa le primeasca si pe ele in casa, caci afara soarele e mai scump la vedere si vremea e mai rece.
Pe geam apar cativa stropi mici de apa. Se pare ca Zana Toamnei si-a trimis din nou micii supusi sa-i faca simtita prezenta. Ploaia se inteteste. Vantul sufla mai tare, gonind pasarile mici si neajutorate pe la cuiburi. Se pare ca Mos Noiembrie nu iarta nici pe cele mai mici fapturi, alungandu-le in adaposturi.
Spre seara, ploaia si vantul se opresc. Parca lui Mos Noiembrie i-au mai slabit puterile. Se poate oare sa fie asa ?
Mai privesc odata saracaciosul tablou si vad ceva micut si alb cazand din cer. Ce-o fi ? E un fulg ! Un fulg de zapada ! Dar nu e prea devreme ? Vad si alti fulgi, vestitori ai iernii, cum se lasa pe pamant, formand incet, un covor alb si pufos.
Si acum inteleg ca Toamna nu voia sa cedeze atat de usor locul sau Iernii si de aceea ploaia si vantul au fost parca mai intetite in ultimul timp. Simtea ca surata ei, Iarna, ii va lua locul. Iar Mos Noiembrie, cel mai aprig supus al Toamnei, a simtit si el aceasta si si-a luat ramas bun de la natura disparand printre fulgii de nea si lasandu-l pe Decembrie sa puna stapanire pe lume.
Multi copii se bucura ca si mine de prima ninsoare, dar sunt in acelasi timp tristi fiidca stiu ca Toamna pleaca.
Iarna parca nici nu stie ca ia locul altcuiva. Isi trimite supusi peste lume, goneste pasarile ramase, insa aduce in schimb multe bucurii celor mici.
Mama ma cheama la masa. Inca nu-mi vine sa cred ca frumoasa Toamna a plecat de la noi . Si, desi iarna este anotimpul meu preferat, n-am sa uit niciodata toamna. Si in gandul meu parca vorbesc cu ea si ii spun:
« Te iubesc, Toamna! Sper sa vii si la anul sa ne incanti cu minunatele tale roade! »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu