Strada mea e, de fapt, un bulevard. Pe care ai loc, vara, sa mergi cu bicicleta fara sa incurci pe nimeni. Numai ca acum e iarna si ninge, asa ca strada mea e alba si, pe cuprinsul larg, cineva parca a turnat zahar pudra pe trotuare.
E noapte lucie, iar eu ma uit pe geam, cand aud un zgomot ciudat. Vine de afara.
Curioasa, cobor in fata blocului si pornesc grabita spre parc. Ma iau dupa un fulg ghidus, vesel si grasut ce face tumbe prin aer in fata mea. La intrarea in parc se opreste si spune cu glas ca de clopotel:
- Uite, cea de acolo e Iarna, iar cealalta e Noaptea, se dau pe balansoar caci acum nu e nimeni in parc.
Intr-adevar, parcul pare o lume ca din povesti in care doua zane se leagana pe balansoar. Una e imbracata intr-o mantie alba presarata cu stelute argintii, iar cealalta in albastru si cu stelute aurii pe mantia-i pufoasa.Sunt una mai frumoasa decat alta, desi sunt foarte diferite: Iarna este inalta, slaba si stravezie, in timp ce Noaptea e ceva mai plinuta si mai plina de viata.
Timida, m-am apropiat si am ascultat ce vorbeau:
- Pentru mine, spuse Noaptea, acum e cel mai frumos anotimp, fiindca acum noptile sunt cele mai lungi si pot sa cutreier pamantul in lung si-n lat si sa ma distrez asa cum fac si aici.
- Si eu ma bucur de fiecare moment cat sunt pe pamant, spuse Iarna, si dau din bucuria mea si oamenilor: le aduc Sarbatorile de Iarna, intalnirile cu cei dragi, jocurile pe gheata si pe zapada atat de iubite de copii…
- Aduci insa si frigul, ce tine oamenii mai mult prin case, spuse Noaptea.
- Da, dar asta e un prilej de bucurie pentru animale, caci se pot plimba acum in voie pe strazi! Ia uita-te in jurul tau si vezi ca strada e plina de caprioare, iepuri, caini si pisici si cate si mai cate animale…
- O, asta da distractie!, exclama Noaptea.
Animalele se bucurau de tot ce le oferea zana Iarna: se dadeau pe gheata, se bulgareau si se impingeau in zapada moale, ba chiar faceau si tumbe prin zapada de nu le mai puteai recunoaste, caci toate semanau cu mici oameni de zapada animati.
Intr-un tarziu, Noaptea m-a zarit si i-a facut semn Iernii, care m-a chemat langa ea:
- Ai vazut ceva mai minunat decat aceasta?, m-a intrebat Iarna.
- Nu, am reusit cu greu sa rostesc. Si toti par ca se distreaza minunat!
La un semn al Iernii, de nu stiu unde a aparut un ponei ce m-a luat pe spatele lui si, in alaiul celorlalte animalute m-a dus pana acasa.
La usa casei, s-a aplecat ca sa pot cobori si atunci am simtit cum ma cuprinde un val de frig.
Am ridicat ochii speriata si am vazut ca atipisem cu fruntea lipita de geam. Strada mea se vedea pe fereastra, alba toata si pustie ca un camp de cristal. Visasem!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu