Cu totii ne-am intrebat, citind “Mica Sirena”, cum arata un apus de soare in imparatia apelor . Dar cel mai bine iti pot raspunde sirenele...
Toti adultii cred ca aceste fapturi minunate nu exista, dar se inseala. Ei nu stiu ca acolo, in mare, ascunse de privirile exploratorilor-scafandri, sirenele isi au castelul.
Cunosc un baietel, pe nume Toma, care, vrand sa le dovedeasca parintilor si prietenilor sai ca sirenele exista, a pornit spre ocean.
Era dimineata. Vantul sufla in raspar apa albastra a oceanului. Soarele isi trimitea stralucirea asupra pamantului, mangaindu-l cu mainile sale de lumina.
Toma era echipat. Stia ca in lumea sirenelor se poate respira si asa, normal. Fiind un bun inotator, avea sa gaseasca imediat lumea sirenelor.
A mers departe, departe, in adancuri. Deodata, i se paru ca se misca ceva: era chiar o sirena!
La inceput sirena s-a speriat: nu trebuia sa fie vazuta de oameni. Cand vazu ca e doar un copil, se mai linisti, caci stia ce cauta si il vedea neechipat.
Sirena era inalta, zvelta si frumoasa. Avea coada verde, parul roscat, ochii ei erau de un albastru ca cerul. Era superba!
Cu multa indrazneala, Toma vorbi :
- Imi puteti spune unde e lumea sirenelor?
- Desigur. Hai!
Sirena ii intinse mana. Toma o lua de mana si amandoi pornira catre castel. Pe drum, se cunoscura mai bine.
Ajunsi la palat, Sirena ii facu cunostinta lui Toma cu surorile ei. Se imprietenira repede si se jucara toata ziua.
Dar cel mai incantator a fost apusul: pe mare, pareau ca zboara niste fluturi galbeni si rosiatici, iar valurile se catifelau cu intunecarile liliachii ale unui indigo ce, neincetat, se posomora.
Apusul ii incanta pe toti, mai ales pe Toma, dar il si intrista, caci trebuia sa plece.
Un delfin il aduse inapoi. Apusul singur mai ramasese pe cer.
Aceea a fost cea mai frumoasa zi din viata lui Toma, desi nimeni nu l-a crezut, in afara de mine. Si mi-a spus ca totul e un mare secret. Asa ca va rog, nu spuneti nici voi nimanui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu