Cand m-am trezit, dis de dimineata, am zarit in gradina un mic clopotel de argint, un ghiocel. Rasarise de sub plapuma de nea ce acum era brazdata de petice verzi tesute de mama-natura.
Dintr-un copac abia inmugurit s-a auzit un ciripit de bun-venit. Din altul – vantul ce canta printre crengile inverzite. Un bondar bazaia somnoros, iar cativa gandacei curajosi urcau pe firele de iarba abia iesite de sub zapada si isi dezmorteau piciorusele la soare. Intreaga natura parca zambea soarelui si cerului senin.
Intr-o singura noapte, primavara se asternuse peste lume, aducand cu ea lumina, culoare si voie buna.
Si totusi, in aceasta atmosfera, o floare parea ca suspina. M-am apropiat de ea si am vazut ca plangea. Era o lacramioara gingasa si neajutorata.
- Spune-mi cine te-a suparat, am intrebat-o cu blandete.
- Cu totii m-au suparat, fiindca rad de mine, spun ca sunt micuta si fricoasa si ca de aceea am si un nume de plangacioasa! Pana si ghiocelul m-a luat in ras !
Atunci am ridicat vocea, ca sa fiu auzita de toti cei din gradina si am spus:
- Eu cred ca ai cel mai frumos parfum din lume, ca esti frumoasa si gingasa. Orice floare si-ar dori sa fie in locul tau macar o zi! Chiar acum merg sa o chem pe mama si pe prietenele mele sa vina si ele sa te admire!
Dintr-o data, floarea s-a inveselit. Capatase curaj si nu mai prididea cu multumirile.
Cand m-am intors cu mama si cu prietenele mele, lacramioara era deja inconjurata de cativa fluturasi, iar firele de iarba, vecinele ei, nu stiau cum sa faca sa intre si ele in vorba cu floarea cea mult admirata. Nici nu a mai fost nevoie de laudele noastre, caci toti isi dadusera seama ca gresisera si isi prezentau scuzele.
Fericita ca reusisem sa o inveselesc pe lacramioara ce-mi parfuma atat de imbietor gradina, m-am intors in casa si m-am pregatit pentru o noua zi de scoala. Stiam ca facusem o fapta buna si ca imi mai castigasem o prietena.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu