- Stiu ca e greu, dar trebuie sa te trezesti, e replica de fiecare dimineata cu care mama ma imboldeste sa ma dau jos din pat.
Urmeaza, invariabil, cascatul meu prelungit si intinsul prin pat pana cand mama spune pe ton mai ferm:
- Haide, gata cu lenevitul, e tarziu !
Abia atunci ma dau jos din pat si, cu ochii pe jumatate inchisi inca, intru in baie.
Si de aici, tot vocea mamei ma scoate:
- Vino sa-ti bei laptele si-apoi treci la imbracat !
In drumul spre bucatarie ma impiedic de tata, care se incalta langa cuier. Ma ciufuleste si-mi ureaza o zi buna, spunandu-mi sa « am grija ». Odata chiar l-am intrebat ce inseamna sa « am grija » ? La care el mi-a spus :
- Adica sa fii atenta, sa deschizi ochii la tot ce se intampla in jurul tau si sa gandesti fiecare pas pe care il faci.
Adevarul e... ca nu i-am urmat totdeauna sfatul. Dar si din greseli mai invata copiii.
Dupa ce iese tata pe usa si aud cum coboara liftul, imi beau tacticoasa laptele, caci niciodata nu ma grabesc la masa, chiar daca asta inseamna ca mananc foarte putin. Mai bine mai putin si fara graba decat sa ma grabesc si sa nu savurez deloc ceasca de lapte sau iaurtul meu zilnic.
In timpul cat eu mananc, mama se imbraca si ma intreaba :
- Azi iti iei ghetutele sau pantofii ?
- Pantofii, raspund invariabil.
- Ploua, asa ca-ti dau ghetutele, hotaraste mama.
- Si-atunci pentru ce ma mai intrebi?
- Fara comentarii din astea ! Si fara suparari dimineata, ca-ti merge prost toata ziua.
Tot timpul cat stau in bucatarie in fata cestii cu lapte, urmaresc ceasul. Si la 7 si douazeci cel tarziu, parasesc bucataria, indreptandu-ma spre umerasele cu hainele pregatite de mama cu o seara inainte. Asta e momentul pe care-l urasc dimineata : nu atat imbracatul in uniforma, cat dezbracatul de pijamalele mele atat de comode. Nu exista imbracaminte mai comoda decat pijamalele! De ce nu s-au inventat oare pijamale pentru scoala? Cred ca toti oamenii ar fi mai fericiti daca ar umbla imbracati numai in pijamale: pijamaua de serviciu, de scoala, de mers la film sau la joaca....
Asadar dau drumul la televizor, ca sa pot trece mai usor peste momentul schimbarii pijamalelor cu uniforma. De multe ori vine mama si-mi da avant, caci singura n-as termina in timp util cea mai grea parte a diminetilor mele...
Urmeaza pieptanatul (un alt cosmar de cand mi-am lasat parul sa creasca, dar nici nu pot renunta la visul meu de a avea parul lung...), apoi incaltatul si, in final o ultima verificare a: cheilor de la casa, a telefonului mobil, a sticlei de apa, a penarului si, bineinteles a altor jucarii “complet inutile” cum le spune mama, dar la care nu renunt nici in ruptul capului.
Abia cand eu sunt gata, intra si mama in baie si se pregateste de plecare. Eu cred ca face vraji, caci cel mult intr-un minut e gata si, in drumul spre usa imi pune mereu si mereu aceeasi intrebare:
- Ai chemat liftul?
Iesim. Mama incuie si verifica de doua ori daca a incuiat, iar in lift ma intreaba si pe mine daca ea a inchis sigur usa. O asigur ca a incuiat si ca la intoarcere o sa gaseasca paturile facute si ordine in camera mea. Iar sarcinile astea chiar le indeplinesc zilnic, caci imi plac.
Ajunsa la scoala imi dau seama ca, de fapt, partea nesuferita a zilei a trecut si ca acum urmeaza... partea cea grea. Vorba tatei : « sa am grija ! »....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu